Expertiză extinsă în vânzări și viziune strategică:
Sorin Costea, noul Director de Vânzări al Ascendum Machinery România
02.12.2025
Avem plăcerea să anunțăm că Sorin Costea s-a alăturat echipei Ascendum Machinery România în rolul de Director de Vânzări. Compania este distribuitorul național exclusiv al Volvo Construction Equipment, precum și distribuitor al echipamentelor Ammann și Ausa.
Cu o vastă experiență în vânzări și o puternică orientare către client, Sorin Costea va conduce departamentul comercial, având ca obiectiv dezvoltarea și consolidarea relațiilor cu partenerii din întreaga țară.
Misiunea sa este de a asigura cea mai bună experiență posibilă clienților Ascendum, prin soluții adaptate fiecărui proiect și prin colaborări bazate pe încredere, profesionalism și performanță.
Îi dorim mult succes lui Sorin Costea în noul său rol și suntem încrezători că, sub conducerea sa, echipa noastră de vânzări va continua să ofere excelență în tot ceea ce face.




